Cât de definitive sunt deciziile definitive ale CC

8 Martie 2016

La 18 mai 2001, Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova a examinat constituționalitatea Legii nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000 „Cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova”, inclusiv amendamentele aduse articolului 78, referitoare la vârsta candidatului la funcția de președinte al Republicii Moldova și numărul de voturi necesare alegerii acestuia.

Sesizarea a fost depusă de deputatul Victor Cecan, care a atras atenția Curții asupra faptului că legea constituțională în cauză votată de Parlament conține „un şir de clauze noi inexistente în proiectele prezentate spre avizare Curţii Constituţionale”, ceea ce, din punctul său de vedere, contravine Constituției, art. 135 (4), care stipulează că CC „se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei”.

Limitele CC

Verdictul „definitiv” și care nu putea fi supus „niciunei căi de atac” al Curții a fost că „sesizarea nu ține de competența sa”, deoarece „Legile constituţionale, prin care se modifică Constituţia, nu pot fi considerate inferioare Constituţiei”, iar „conform dispoziţiilor art. 135 alin. (1) lit. b) din Legea Supremă, legiuitorul constituant a abilitat Curtea Constituţională doar cu dreptul de a interpreta Constituţia”.

Magistrații CC au mai atras atenția asupra faptului că posibilitatea anulării de către CC a unei legi constituționale nu este prevăzută de Constituție, „legiuitorul nu a stabilit modalitatea de soluţionare a iniţiativelor de revizuire a Constituţiei în cazurile în care Curtea Constituţională ar recunoaşte neconstituţionalitatea unei legi constituţionale”.

Astfel, Curtea Constituțională a validat modificările și completările Constituției votate de deputați, în pofida faptului că unele dintre ele nu au avut avizul CC.

A doua încercare

Cu toate acestea, la 4 martie 2016, Curtea Constituțională, în altă componență, revine la această chestiune, în urma unei sesizări depuse de un grup de deputați PLDM, reprezentați de Valeriu Ghilețchi, și decide, iarăși „definitiv”, fără posibilitatea vreunei căi de atac, contrariul: că „după pronunțarea avizului de către Curtea Constituțională nu se admit intervenții în textul proiectului legii de revizuire a Constituției”, iar dacă se intervine, „este necesară avizarea repetată de către Curtea Constituțională”, motivând că „avizele Curții privind modificarea Constituției nu sunt simple formalități, ci au ca scop protejarea valorilor fundamentale ale Constituției de practicile abuzive ale actorilor politici, sociali sau instituționali”.

Curtea mai consideră că „reforma constituțională din 2000 a generat în realitate un sistem de guvernare imperfect, existând un potențial de conflict între autoritățile statului, aceasta fiind o consecință directă a ignorării de către Parlament a avizului Curții Constituționale” și declară „neconstituționale prevederile legii de revizuire a Consituției referitoare la modul de alegere a președintelui Republicii Moldova către Parlament cu votul a 3/5 din numărul deputaților. Și fiindcă președintele trebuie ales cumva, magistrații au „revigorat prevederile privind alegerea președintelui prin vot direct, secret și liber exprimat, în redacția anterioară modificării neconstituționale”.

O privire din afară

Putem discuta pe cât de perfect și neconflictual era sistemul de guvernare până la reforma din 2000, dar e greu de negat că o privire profesionistă, obiectivă, din afara procesului politic, nu poate să dăuneze și decizia Curții privind avizarea repetată a proiectelor de legi constituționale în care s-a intervenit în Parlament e cât se poate de logică și argumentată și e de salutat. Din acest punct de vedere, se poate spune că în 2001 s-a ratat o șansă de a îmbunătăți procesul de revizuire a Constituției.

Continuarea in Ziarul National

Articole similare

Adauga comentariu :


EVENIMENTE CULTURALE




Video

Euro2016 - Marseille prosecutor blames "Russians, trained to fight"


  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner

Meteo


  • Banner
  • Banner
  • Banner

Bloguri


  • Banner
  • Banner
  • Banner

PARTENERI